La ora 5 fără un
sfert, unchiul Gigi, elefantul Boby, mătuşa Filofteia-cea-transformată-în-mumie-şi -botezată-în-apă-de-colonie, bunicul,
în uniforma lui de prizonier de război, cu cravată şi cămaşă apretată, pantalon
tras la dungă şi fes cu ciucurel, proful de mate din şcoala generală,
administratorul blocului, tocmai ieşit de sub dărâmăturile de la cutremurul din
’’77, aveam pe atunci nici şase ani împliniţi, tata, cărând după el două
damigene cu vin, câţiva trecători care aşteptau la semafor şi copiii de la
Grupa Mijlocie a Grădiniţei nr. 111, stăteau
toţi aliniaţi în faţa blocului, aşteptând să coboare cu domnul Pătraşcu,
cel despre care se dusese vorba că înviase din morţi.
Pe domnul Pătraşcu au spus că a trebuit să
îl lege de pat, că nu avea astâmpăr, că ar fi vrut să umble prin cartierele
învecinate, că vroia să se urce în metrou şi să dispară cine ştie unde, că ar
fi avut poftă de o shaorma cu de toate, că ar fi vrut să meargă la femei, că ar
fi vrut să se îmbete, după care iar să meargă la femei, că s-ar fi jucat cu
copiii în parc sau că ar fi dirijat maşinile în intesecţie, imaginându-şi că
sunt violoncele, clarineţi, piane cu patru mâini, patru picioare şi patru ochi
bulbucaţi, într-un cuvânt, că ar fi făcut numai lucruri care i-ar fi pus
sănătatea şi viaţa în pericol, el care până atunci fusese un om atât de liniştit,
de cumpătat, de la locul lui, nimeni nu-şi putea explica de unde această
schimbare. De când a înviat din morţi, domnul Pătraşcu pur şi simplu nu mai e
de recunoscut!, aşa ziceau oamenii prin cartier şi îşi făceau toţi semnul
crucii. Copiii de la Grupa Mijlocie învăţaseră chiar şi un cântecel bisericesc,
ăsta se cântă la Moliftele Sfântului Vasile, când se alungă dracii din om,
explica doamna educatoare ronţăind dintr-o grisină şi atunci unul dintre copii
începea să povestească viaţa lui Vasile cel Mare, iar în jurul nostru se făcea
linişte şi începeau să mijească zorii.
La ora 6 şi un sfert, coborâ bunica cu un
platou mare plin cu prăjituri cu vişine şi cafele aburinde, spuserăm cu sfială
bogdaproste, de unde se vedea dificultatea noastră de a ne adapta la noua
realitate, eu mă gândeam, zăpăcit ca întotdeauna la ciucurelul de la fesul lui
bunicu’, elefantul Boby el ştie la ce se gândea, dar sigur e că se gândea la
ceva din moment ce nici nu vru să se atingă de prăjitură, în schimb bău trei
ceşti de cafea una după alta, după care se aşeză pe o boldură, punându-şi
picior peste peste picior şi trăgându-şi pălărie lui de texan peste ochi. Aş fi
vrut să fie şi gândacul Melchisedec cu noi, dar nu era.
La 8 fără ceva, administratorul blocului
propuse să facem un tabinet, tata desfăcu o damigeană cu vin şi începu să ude
florile. În semn de recunoştinţă, doamna educatoare îi arătă ţâţele, erau şapte
cu totul, tata plânse de bucurie, propunerea cu tabinetul căzu, astfel că noi
începurăm să privim cu maximă atenţie norii de deasupra blocului. Erau nişte
nori galbeni ca boabele de porumb, cineva întrebă dacă nu putem să facem
floricele din ei, e adevărat că eram ca într-un film de-al lui Fellini, dar mama nu semăna câtuşi de puţin cu doamna
Giulietta, aşa că renunţară şi la floricele.
La 9 jumate sosiră primele televiziuni, se
instalară camerele de filmat, se luară primele declaraţii, se făcură primele
montaje, o reporteriţă spuse Tatăl Nostru în direct, după care ne aşezarăm
cuminţi să urmărim pauza publicitară. Unii îşi desfăcură pacheţele cu
sandvişuri, alţii cerură o ţigară, copiii de la Grupa Mijlocie spuseră că vor
să se spovedească, preotul întârzia. Din buzunarul unchiului Gigi ieşi o
foarfecă de tuns crengile pomilor şi începu să danseze charleston.
Un moment cu totul nepotrivit.
0 commentaires:
Enregistrer un commentaire