Ora 7 dimineaţa.
Şi ceva. Mă plimb pe străzi înecate de
ploaie, de-a valma cu leşurile muncitorilor de la fabrica de saxofoane, unul
dintre ei îmi cere o ţigară, nu am. Bunătatea muncitorilor este infinită, a celor
de la fabrica de saxofoane, cu atât mai mult. Aşa umflaţi de ploaie cum sunt,
cu ochii bulbucaţi şi cu hainele de pe ei fâlfâind ca nişte drapele dintr-o
paradă veneţiană, îi vezi cum abia mai prididesc să îţi intre în graţii, unii
vor să îţi lustruiască pantofii, alţii te întreabă dacă ai mâncat ceva în
ultimele două ore, două ore înseamnă atât de mult, aproape că nu-ţi mai aduci
aminte nici ce ai făcut acum cinci minute, ţi se spune că cel mai bine pentru
tine ar fi să te adăposteşti în turla Primăriei până trece prăpădul, acolo nu
ajunge decât Buffalo Bill călare pe covorul său zburător, dar băiatul a dat în
mintea copiilor şi a devenit total inofensiv, pentru o acadea chipicao şi o
plimbare virtuală pe Kripton e în stare să îţi cânte Frere Jacques până la
sfârşitul lumii, spui politicos nu, mersi şi treci mai departe.
La colţul străzi, chiar vizavi de
plăcintăria lui tanti Cocuţa, un tren deraiat se oferă să îţi dea lecţii de
acordeon gratuite. Singura condiţie e să ai propriul tău acordeon şi, dacă se
poate, o dovadă în plus că eşti într-adevăr ultimul descendent al celui de al
nouăsutepatrulea Mesia intergalactic teleportat pe Archonia, cu o dedublare
indusă neuroleptic oricine poate deveni orice, optezi pentru un câine dingo cu
pelerină roşie şi cizmuliţe albastre, oricine în locul tău ar fi procedat exact
la fel.
Clovnul pe nume Shiva are nasul pudrat cu
zahăr vanilat, în loc de ochi, cineva i-a cusut doi năsturei vorbitori, un braţ
îi atârnă inert ca şi cum ar indica Orionul sau aleea care duce spre Pavilionul
Amnezicilor, halatul de pe mine se dezlănţuie într-o tarantella desincronizată
şi perfect inutilă, clovnul pe nume Shiva îmi întinde pistolul său cu apă, apăs
pe trăgaci, Soarele se prăvăleşte peste acoperişul Oficiului Poştal, leşurile
muncitorilor de la fabrica de saxofoane se reped asupra lui ca nişte termite
poliedrice, nu mai apuc să spun decât că Dumnezeu este surpriză de la acadeaua
chipicao, după care o apuc pe Bulevardul 11 Septembrie şi mă fac nevăzut.
0 commentaires:
Enregistrer un commentaire