Azi noapte l-am visat pe Dumitru.
Pentru cine nu ştie, Dumitru a fost colegul
meu de bancă în generală. Dumitru purta ochelari, iar mie îmi plăceau
piersicile. Piersici nu se găseau pe vremea aceea, am impresia că dăduse o
boală grea în ele şi putreziseră toate. Ştiam de ele din cărţile cu poveşti şi
din manualele de istorie şi de ştiinţele naturii. Mă uitam la poze cu piersici
în timpul orelor de matematică şi proful mă mângâia pe creştet părinteşte. Într-o
pauză m-a chemat la catedră şi mi-a zis copilul meu, ce păcat de tine că vei
muri fără să cunoşti gustul piersicilor coapte şi în ochii lui am văzut lacrimi
zemoase, pe care le-am cules cu vârful limbii şi nu erau sărate, ci dulci şi
parfumate, se umpluse clasa de miros de lacrimi ca de nectar de piersici, dar eu
nu ştiam asta, doar îmi imagimam că aşa trebuie să fi fost .
Dumitru privea din bancă de după ochelarrii
lui de miop şi ar fi vrut şi el să plângă, să îi culeg şi lui lacrimile cu
vârful limbii, dar nu putea, oricât s-ar fi străduit, tocmai murise bunica lui
şi plânsese toată noaptea şi acum nu mai avea lacrimi, iar asta l-a făcut şi
mai trist decât era.
Dumitru era prietenul meu cel mai bun. Când o
să fiu mare, o să scriu un roman în care Dumitru o să fie personajul principal.
Pe la jumătatea cărţii, o să îl omor, iar în ultimul capitol o să îl readuc la
viaţă, aşa cum Iisus a făcut cu Lazăr. Şi Dumitru o să se uite buimac la mine
şi o să mă întrebe cum dracu’ ai făcut, că eram mort şi acum sunt viu şi eu o
să îi zic că am puteri paranormale şi el atunci nu o să mai zică nimic, ci doar
o să mă pună să îi culeg lacrimile cu vârful limbii, pentru că atunci când eşti
readus la viaţă, glandele lacrimale revin şi ele la viaţă, lacrima este ca
umbra sufletului omului.
În vis se făcea că Dumitru stătea la
fereastră şi mă aştepta să ajung acasă. Dioptriile nu îl mai ajutau cu nimic,
miopia avansase aşa cum avansează de obicei întunericul atunci când apune
soarele, dar el se încăpăţâna să se uite pe fereastră, normal că nu se mai
vedea nimic, dar eu cred că el îşi imagina o grămadă de lucruri.
Aşa am fost noi, ăştia din generaţia mea, învăţaţi, să ne imaginăm tot felul de lucruri.
0 commentaires:
Enregistrer un commentaire