Când era mai
tânără, mama îşi dorea să ia lecţii de pian. Şi să facă balet îşi dorea mama.
Şi să îl cunoască pe Alain Delon. Până la urmă, nu i-a ieşit nimic din toate
astea. I-a cunoscut pe taţii mei şi m-a făcut pe mine. Pe unii dintre ei i-am
cunoscut şi eu şi asta m-a făcut fericit. Cel puţin o vreme m-a ţinut fericirea
asta, nu pentru că lucrurile se schimbaseră în viaţa mea, nici pentru că
viziunea mea despre fericire din acel moment era una destul de naivă, ci pentru
că pe la vârsta de zece ani am încetat să mai cred în fericire. Era într-o
iarnă şi tocmai mă operasem de apendicită.
Cusut şi bandajat, am ieşit cu alţi colegi
de salon afară, să ne batem cu zăpadă. Eram claie peste grămadă în salon, şi
băieţi, şi fete, şi mai mari, şi mai mici, dormeam care cum apucam, eu dormeam
cu o fetiţă de 7 ani, Carmen cred că se numea, avea un ursuleţ de pluş negru
tuci, aşa cum sunt urşii de pluş în Africa, Carmen avea o pijama cu răţoi
portocalii, noaptea şi-o dădea jos de pea ea şi răţoii începeau să facă
lipa-lipa pe linoleumul de pe podea, parcă erau maşinuţe teleghidate, atât că
nu aveau luminiţe.
Într-o zi, mama a venit la mine la spital să
îmi aducă napolitane şi struguri roşii, nu ştiu de unde făcuse rost de
struguri, dar ştiu că am ţinut atât de mult la ei, încât i-am închis în sertar
şi acolo au rămas până când am plecat acasă. Mama mă întreba ce mai fac, cum mă
descurc, eu îi răspundeam cu un ton serios, of, mamă, e greu printre străini,
dar mă descurc, sunt băiat mare, acum o am şi pe Carmen cu mine, iar Carmen îl
are pe ursuleţul ei de pluş, despre pijamaua cu răţoi portocalii nu suflam o
vorbă, Carmen stătea şi se uita la geam şi nu zicea nimic, aştepta să plece
mama şi să se bage în pat lângă mine.
Când era mai tânără, mama desena foarte
frumos. Ţin minte că îmi pictase pereţii camerei cu personaje din Albă-ca-Zăpada
şi Familia Flinstone, apoi a pictat şi pereţii din sufragerie, cu pescăruşi şi
scoici şi o apă mare, nesfârşită, care trecea dincolo de geam, până la
Alimentara şi chiar până la staţia de autobuz, de unde se pierdea cu totul. A
pictat mama şi pereţii bucătăriei, cu tot felul de poze copiate din cartea
„Cofetarul casei”, şi baia a pictat-o, de semăna cu o sală de teatru, ce-i
drept, cred că dintr-un soi de pudoare cortina era trasă, ca să nu se vadă ce
se petrece pe scenă sau cel puţin asta a fost concluzia pe care am tras-o eu
atunci.
În copilărie, mama fusese campioană
naţională la desen pe asflat. Odată, a desenat un magazin cu dulciuri de toate
culorile şi jucării de îţi lua minţile, mulţi copii au înnebunit de-a binelea
în zilele şi nopţile alea, până când au venit nişte poliţişti cu stropitori şi
au şters acele desene, după care copiii care înebuniseră şi-au revenit şi
lucrurile au revenit la normal.
0 commentaires:
Enregistrer un commentaire